Sprijin financiar de 1.500 de lei pentru nou-născuți în Târgu Mureș

Stiri de citit

Copiii născuți în municipiul Târgu Mureș pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 1.500 de lei, acordat sub formă de tichete electronice, în baza unui program derulat de autoritățile locale.

Ajutorul poate fi folosit pentru achiziția de produse necesare îngrijirii copilului, inclusiv scutece, produse de igienă, îmbrăcăminte, alimente, echipamente pentru alimentație, precum și articole precum pătuțuri, cărucioare sau aparatură pentru monitorizarea stării de sănătate.

Până în prezent au fost depuse 18 cereri pentru acordarea acestui sprijin, potrivit datelor transmise de autorități.

Pentru a fi eligibili, părinții trebuie să aibă domiciliul în Târgu Mureș și reședința în municipiu de cel puțin șase luni înainte de nașterea copilului. Cererea trebuie depusă în termen de maximum 90 de zile de la naștere.

Solicitările pot fi depuse la sediul Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș sau online, prin registratură.

Detalii și formularele necesare sunt disponibile pe site-ul instituției și pe pagina Primăriei.

Sursă: Primăria Târgu Mureș

Sursă foto: Primăria Târgu Mureș

Publicitate
Ultimele stiri

Lucrările de pe strada Predeal din Târgu Mureș avansează. Conducta de apă este înlocuită

Lucrările de modernizare de pe strada Predeal din Târgu Mureș se desfășoară etapizat, intervențiile vizând atât infrastructura subterană, cât...