Dumitrița Gliga: Respect, domnule profesor Ioan Conţiu!

Stiri de citit

„Ieri, scena Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin a fost gazda unui moment emoţionant: după aproape jumătate de veac (mai precis, 45 de ani) dedicată slujirii muzicii şi culturii în general, profesorul Ioan Conţiu, violonist şi dirijor al Orchestrei „Hora” a Casei de Cultură, dar şi director al aşezământului, a fost omagiat cu ocazia pensionării.

Numit de presă ambasador cultural al Reghinului, dl Conţiu (inginer de formaţie, cu studii muzicale făcute mai târziu) glumea spunând despre sine că a fost cel mai bun muzician dintre ingineri şi cel mai bun inginer dintre muzicieni.

Ne-a fost alături, mie, familiei mele şi comunităţii, în general, la toate cele 13 ediţii ale Balului Însuraţilor.

Nu ştiu cât a pierdut ingineria prin retragerea domnului profesor Ioan Conţiu, însă muzica a pierdut, prin această retragere, cu siguranţă, enorm; nu pot decât să sper că-l vom mai vedea şi asculta pe scene şi de aici încolo, pentru că iubirea faţă de muzică nu se sfârşeşte, practic, niciodată.

Momentul emoționant a avut loc în cadrul unui spectacol demn de aniversarea Unirii Principatelor Române, oferit de municipalitate, cu Ansamblul artistic profesionist „Mureşul” din Târgu-Mureş, Maria Neag, Teodor, Narcisa și Teodora Țogorean, Maria Sântean Faghiura, Dorina Oprea, Leontina Pop, alături de inegalabila doamnă a cântecului popular patriotic românesc, Sava Negrean-Brudaşcu.

Întotdeauna, la Reghin, marile aniversări ale poporului nostru se simt un pic mai altfel!”, a transmis Dumitrița Gliga.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...