Adrian Giurgiu: Tragicul eveniment din weekend, în care o persoană a fost omorâtă de o haită de câini în București, ne arată clar că România nu a reușit nici până acum să găsească soluțiile reale pentru situația animalelor fără stăpân

Stiri de citit

„Tragicul eveniment din weekend, în care o persoană a fost omorâtă de o haită de câini în București, ne arată clar că România nu a reușit nici până acum să găsească soluțiile reale pentru situația animalelor fără stăpân.

Încă dinainte de a intra în politică am considerat că este necesară gestionarea corespunzătoare a populaţiei de câini fără stăpân. Avem nevoie de o strategie națională, atât pentru mediul urban, cât și pentru cel rural, pentru a preveni mai multe probleme: înmulțirea necontrolată și abandonarea câinilor nedoriți de stăpâni.

Strategia națională ar trebui să pună accent mai mare pe sterilizari, pentru că sunt mai ieftine și au rezultate pe termen lung, după cum s-a demonstrat deja în alte țări precum Germania, Portugalia și Ucraina. Însă, la acest moment, România susține ca metodă principală eutanasierea, însă aceasta e făcută mai mult pe hârtie de firme abonate la bani publici. Sunt câteva firme care trăiesc din subvențiile de la stat pentru eutansaierea câinilor, declarând un număr mare de câini eutanasiați, însă fără ca cifrele să aibă acoperire. Este doar o metodă nouă de căpușare a bugetului de stat.

În plus, pentru scăderea populației de câini fără stăpân, consider că statul trebuie să susțină eforturile ONG-urilor din domeniu pentru creșterea ratei adopțiilor de câini.

Sterilizare și adopții. Avem soluțiile. Trebuie doar să accelerăm implementarea lor.”, a transmis Adrian Giurgiu.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...