sprijin

Sprijinit de BNR, leul „fentează” inflația și recesiunea

Chiar dacă rata anuală a inflaţiei de luna trecută a crescut la 15,1%, faţă de iunie 2021, în timp ce majorarea lunară a prețurilor a fost de 0,8%, moneda națională a avut o evoluție pozitivă față de cea unică. Evoluția...

Și în perioada Sărbătorilor Pascale puteți solicita sprijinul recenzorilor în vederea completării chestionarului.

Luni, în a doua zi de Paște, atât în 18 aprilie cât și în 25 aprilie, doar următoarele puncte de recensământ vor fi deschise: Cartierul Tudor, punctul de lucru al Direcției Fiscale Locale: între orele 8:00-16:00; Dâmbul Pietros, sediul Ansamblului...

Mureș: Prima farmacie socială din ţară a trimis medicamente de peste 200.000 lei spitalelor ucrainene

Prima farmacie cu statut de întreprindere socială din România, care funcţionează la Sângeorgiu de Mureş, a anunţat vineri că a reuşit să trimită trei transporturi de medicamente în spitalele din Cernăuţi, Kiev şi Mariupol, în valoare de peste 200.000...

Fostul club Cuba din subsolul Centrului Cultural ”Mihai Eminescu din Târgu Mureș, bancă de produse pentru refugiații din Ucraina!

Primăria Târgu Mureș, prin Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, în colaborare cu asociațiile studențești dar și împreună cu o serie de agenți economici și ONG-uri, din dorința de a-i ajuta pe vecinii ucraineni care au fugit din calea...

Dumitrița Gliga: ”Sprijinim producătorii locali şi protejăm mediul”

Printre atâtea știri negative, am plăcerea să aduc și o veste bună. Proiectul pentru modificarea Legii achizițiilor publice și sectoriale, unde am calitatea de coinițiator și căruia i-am acordat raport favorabil în Comisia Juridică, va intra în curând în...

Numeroşi copii cu anxietate de război, consiliaţi din cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii

Centrul de Consiliere pentru Părinţi şi Copii din cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii Mureş se confruntă, de la începutul ostilităţilor în Ucraina, cu un număr mare de copii cu anxietate de război, manifestată prin nelinişte şi, în unele cazuri, prin...

Bioeel, Aesculap Prod SRL, Ropharma SA și Primăria Târgu Mureș oferă sprijin orașului Ujhorod din Ucraina, înfrățit cu municipiul nostru

Companiile de produse farmaceutice Bioeel, Aesculap Prod SRL și Ropharma SA, în colaborare cu Primăria Târgu Mureș oferă ajutor umanitar orașului Ujhorod din Ucraina. Ca urmare a corespondenței dintre autoritățile locale înfrățite, oficialii ucraineni ne-au adresat rugămintea de a-i...

Târgumureșenii întind o mână de ajutor Ucrainei

Primăria Târgu Mureș, prin Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș și în parteneriat cu Crucea Roșie din România – filiala Mureș a demarat colectarea de donații pentru a fi trimise familiilor ucrainene care au mare nevoie de unele obiecte...

Maria Togănel: „Suntem în contact permanent cu Guvernul României, dar și cu prefecții județelor de graniță și ai celor vecine cu Mureșul.”

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel: “Suntem în contact permanent cu Guvernul României, dar și cu prefecții județelor de graniță și ai celor vecine cu Mureșul. Discut cu primarii mureșeni și confirm că suntem pregătiți să ne oferim sprijinul pentru refugiații...

Târgumureșenii se adună în Piața Teatrului pentru a susține Ucraina

Pentru a arăta sprijinul și ajutorul în vreme de război, cetățenii orașului Târgu Mureș se vor aduna duminică, 27 februarie de la ora 15:00 în Piața Teatrului pentru a susține Ucraina. „TU, NOI suntem importanți, trebuie să fim auziți, nu...

Ultimele articole

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...