dolar

Dolarul a crescut cu circa 3,3 bani

Leul nu a fost afectat la jumătatea săptămânii atât de creșterea inflației din ianuarie atât pe plan local cât și în Statele Unite. Majorarea prețurilor din SUA a avut ca efect ieșiri de pe activele considerate riscante precum moneda...

Dolarul a atins minimul ultimelor două luni

Miercuri, Rezerva Federală americană a majorat dobândă de referință cu 25 puncte bază la 4,75 – 5,00%, decizie anticipată de piață, și a semnalat posibilitatea continuării ciclului post-pandemie pe termen scurt pentru contracararea presiunilor inflaționiste. Piețele financiare au răspuns la...

Noi recorduri pentru dolar și francul elvețian

Victoria partidelor de dreapta din Italia a amplificat temerile investitorilor în privința evoluției economiei din zona euro și a monedei unice care s-a depreciat la începutul acestei săptămâni la un nou minim al ultimilor 20 de ani. Euro se tranzacționa...

Dolarul american își consolidează poziția de lider

Aversiunea față de risc s-a amplificat iar euro a coborât la sfârșitul săptămânii trecute la 0,9668 dolari, minim al ultimilor 20 de ani, respectiv 0,9499 franci elvețieni. Investitorii și-au majorat, în a doua parte a zilei de vineri, plasamentele în...

Dolarul a trecut de 5 lei

Decizia luată miercuri de Rezerva Federală americană la finalul ședinței de politică monetară de a majora rata dobânzii de referință, a treia oară consecutiv, cu 75 puncte bază la 3,00 – 3,25%, a avut ca efect aprecierea rapidă a...

ȘOC!  Dolarul a explodat peste noapte și a trecut de pragul de 5 lei. Euro este la minimul ultimilor 20 de ani

Dolarul a trecut de pragul de 5 lei, ajungând la 5,0335 pe cotaţiile interbancare. Deşi creşterea vine pe fondul pieţelor valutare externe, este resimţită puternic şi la Bucureşti. Euro era cotat dimineaţă la 4,9420, sub cursul anunţat miercuri de BNR...

Dolarul a atins un nou record

Leul avea, la începutul săptămânii, o ședință foarte calmă, tranzacțiile cu euro fiind realizate într-un culoar îngust, 4,941 – 4,945 lei, astfel că media a scăzut marginal de la 4,9439 la 4,9430 lei. În dimineața de luni, pe piețele asiatice...

Recorduri pentru dolar și francul elvețian

Leul a reușit să evite consecințele creșterii aversiunii față de risc indusă de majorarea inflației din zona euro în iunie la un nivel record estimat la 8,6%, care a provocat deprecierea euro față de dolar la un minim al...

ZIUA ȘI RECORDUL PENTRU DOLAR ȘI DOBÂNZI

Statul de „monedă refugiu” în perioadele tulburi din punct de vedere geopolitic și militar, a înmulțit plasamentele în dolarul american care a atins joi maximul ultimilor cinci ani față de yenul japonez și euro. Moneda unică a scăzut la 1,0483...

Ultimele articole

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...