1.6 C
Mureş
vineri, 17 octombrie, 2025

Regina Danemarcei, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticată cu COVID-19

Stiri de citit

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a anunţat miercuri casa regală daneză într-un comunicat de presă, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

Suverana în vârstă de 82 de ani şi-a anulat întâlnirile din această săptămână. Un purtător de cuvânt al palatului nu a dorit să ofere detalii suplimentare despre aceste subiect.

Devenită regină la vârsta de 31 de ani, Margrethe a II-a a Danemarcei a împlinit în ianuarie 50 de ani de domnie.

Originală şi cu un spirit de artistă, această suverană, întotdeauna demnă şi cu o ţinută impecabilă, a traversat ultima jumătate de secol fără zgomot şi fără niciun pas greşit, departe de scandalurile monarhiei britanice, unind tot mai mult poporul danez.

În prezent, monarhia daneză este una dintre cele mai populare din lume. Trei sferturi dintre danezi erau favorabili monarhiei, potrivit unui sondaj din 2018.

Devenită regină pe 14 ianuarie 1972 după moartea tatălui ei, Frederik al IX-lea, Margrethe a II-a a fost prima femeie care a urcat pe tronul celei mai vechi case regale europene aflate încă în exerciţiu.

Sursa- stiripesurse.ro

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș aprobă modificarea bugetului județului pe 2025

În cadrul ședinței extraordinare, Consiliul Județean Mureș a aprobat rectificarea bugetului județului pentru anul 2025. În urma rectificării bugetului de...