Tragedie în Mureș: Autoritățile recuperează trupul unui copil din apele râului, legături cu incidentul tragic din primăvară

Stiri de citit

Miercuri seară, trupul neînsuflețit al unui copil a fost găsit în râul Mureș, în zona dintre localitățile Șeitin și Nădlac, iar familia micuței a identificat hainele pe care le purta în ziua dispariției sale.


Cadavrul unui copil a fost recuperat, miercuri seară, din apele râului Mureş, între localităţile Şeitin şi Nădlac, iar familia a recunoscut îmbrăcămintea fetiţei de 7 ani care a dispărut în apele râului în 30 aprilie, când o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat.

„Poliţiştii Secţiei 2 Rurală Arad au fost sesizaţi despre prezenţa unui cadavru, la malul unei insule din râul Mureş, între localităţile Şeitin şi Nădlac. Cadavrul, în stare avansată de putrefacţie, urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii profilului genetic, în vederea identificării”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Primarul comunei arădene Semlac, de unde erau o parte dintre victime, a declarat, miercuri seara, pentru Agerpres, că familia unei fetiţe care nu a mai fost găsită după răsturnarea bărcii a recunoscut hainele.

„Cadavrul a fost găsit de o persoană pe malul apei şi a sunat la 112. Se pare că ar fi al unei fetiţe de şapte ani care s-a înecat după ce s-a răsturnat barca, ultima victimă care nu fusese găsită după tragedie. Familia a venit în această seară pe malul Mureşului, chemată de autorităţile care au recuperat cadavrul, şi a recunoscut hainele”, a declarat primarul, Letiţia Stoian.

Autorităţile vor confirma identitatea doar după efectuarea unor expertize de specialitate.

Sursa- monitorulcj.ro

Link- https://www.monitorulcj.ro/stiri-din-transilvania/112460-cadavrul-unui-copil-a-fost-recuperat-din-mures-posibil-sa-fie-ultima-victima-a-barcii-rasturnate-in-aprilie

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...