Un adolescent de 16 ani din Târgu Mureș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a sustras documente personale și carduri bancare dintr-un autoturism, folosindu-le ulterior pentru a efectua tranzacții frauduloase.
Incidentul a fost sesizat pe 6 septembrie, când proprietara unui autoturism parcat pe strada Rodniciei a reclamat furtul unui portmoneu ce conținea documente și carduri bancare. De pe unul dintre carduri au fost efectuate patru plăți, în valoare totală de peste 200 de lei, la un supermarket din municipiu.
În urma cercetărilor, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au identificat principalul suspect, un tânăr de 16 ani, care a fost depistat în aceeași seară în cartierul Tudor și condus la sediul poliției. Pe baza probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic. Ulterior, instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
În dosar este cercetat și un alt tânăr, de 17 ani, suspectat că ar fi participat la comiterea faptelor. Polițiștii continuă investigațiile pentru documentarea întregii activități infracționale, existând indicii că cei doi ar putea fi implicați și în alte fapte de distrugere sau lovire a unor autovehicule din municipiu.
Persoanele care au fost victime sau care pot oferi informații sunt rugate să contacteze Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Târgu Mureș.
Sursa: IPJ Mureș
Sursa foto: IPJ Mureș