SUA și România colaborează într-o Unitate de Investigații Transfrontaliere pentru combaterea traficului de droguri și persoane

Stiri de citit

Guvernul Ciucă examinează în ședința de miercuri un acord semnificativ pentru instituirea primei unități americane de investigații criminale transfrontaliere în România, conform agendei executivului.

România va fi reprezentată de Ministerul Afacerilor Interne, iar SUA – de mai multe agenții de investigații precum Departamentul de Securitate Internă, Serviciul pentru Imigrări și Vamă, Agenția de Investigații de Securitate Internă.

Scopul viitoarei Unități de Investigații Criminale Transfrontaliere (UICT) îl constituie strângerea de probe, schimb de informații și facilitarea urmăririi penale a grupărilor de criminalitate organizată transfrontalieră, atât în România, cât și în cadrul sistemului penal american, potrivit memorandumului citat. Unitatea ar urma să faciliteze schimbul de informații și derularea investigațiilor bilaterale pentru infracțiuni care au legătură cu România, SUA și, din perspectiva regională, cu celelalte state pentru care este acreditat atașatul Departamentului de Securitate Internă al SUA, care își are reședința la București.

Cele mai importante activități criminale care vor fi documentate la București de investigatorii americani sunt traficul de droguri, traficul de persoane, fraudele financiare și economice, migrația ilegală a cetățenilor români la frontiera de Sud cu Mexicul, respectiv la Nord cu Canada.

G4Media a scris în mod repetat de activitatea în creștere a unor bande de infractori români în SUA, dar și de numărul mare de migranți ilegali români care intră în SUA.

Sursa:  g4media.roLink:  https://www.g4media.ro/premiera-sua-deschid-la-bucuresti-o-unitate-de-investigatii-criminale-transfrontaliere-miza-traficantii-romani-de-droguri-si-de-persoane-fraudele-online-si-migratia-ilegala-a-romanilor-in-sua-pri.html

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...