Un tânăr de 16 ani a fost prins în flagrant marți de către polițiștii din Ghindari în timp ce comitea un act ilegal.
Minorul a dărâmat şase pietre funerare într-un cimitir din localitatea Trei Sate, acesta fiind suspectat şi pentru vandalizarea a încă 30 de morminte, a anunţat marţi IPJ Mureş.
„La data 27 februarie, în baza activităţilor investigativ-operative desfăşurate în cadrul unui dosar penal de profanare de morminte şi distrugere, poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Ghindari au depistat în flagrant delict un tânăr, de 16 ani, imediat după ce ar fi dărâmat 6 pietre funerare dintr-un cimitir aflat în localitatea Trei Sate.
Acesta a fost prins de poliţişti şi condus la sediul unităţii, în vederea continuării cercetărilor. Cel în cauză este bănuit că, în perioada 23 – 26 februarie a.c., ar fi vandalizat aproximativ 30 de monumente funerare prin dărâmarea pietrelor funerare, respectiv prin provocarea unor diverse forme de distrugere sau degradare.
În dimineaţa acestei zile, tânărul de 16 ani a fost depistat în flagrant delict de poliţişti în timp ce ar fi dărâmat alte 6 pietre funerare, la vederea organelor de poliţie fugind de la faţa locului”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, într-un comunicat de presă.
Sursa foto- ProAlba