Inspectoratul Școlar Județean Mureș a oferit o imagine detaliată asupra stadiului rețelei școlare, a infrastructurii și a dotărilor în vederea începerii anului școlar 2025-2026. La nivelul județului funcționează 606 unități de învățământ, iar majoritatea reparațiilor și lucrărilor de reabilitare sunt aproape finalizate. Inspectoratul a identificat însă și unități care necesită intervenții urgente privind alimentarea cu apă potabilă, canalizarea, siguranța la incendiu sau securizarea perimetrelor. Distribuirea manualelor școlare va fi soluționată înainte de începerea cursurilor, conform asigurărilor ISJ.
Totodată, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Mureș a raportat peste 1.000 de determinări de laborator în procesul de certificare a semințelor, 74.850 etichete oficiale eliberate pentru 145 de loturi, controale în toate etapele de producție, prelucrare și comercializare, precum și acțiuni de prevenire a neregulilor în domeniu. În total, 130 de operatori economici au fost monitorizați în 2025, iar activitatea de control și autorizare a respectat legislația în vigoare.
Instituția Prefectului – Județul Mureș rămâne atentă la aspectele esențiale care contribuie la buna funcționare a serviciilor publice și susține colaborarea între instituții pentru un județ bine pregătit.
Sursa: Instituția Prefectului – Județul Mureș
Sursa foto: Instituția Prefectului – Județul Mureș