Prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre: Sunt unele momente definitorii în viața unei comunități, care are drept valoare fundamentală credința în Dumnezeu.
Sfințirea Bisericii Ortodoxe “Buna Vestire”, Catedrala Mică așa cum o știm, este unul dintre aceste momente cu adevărat înălțătoare. Ne-am bucurat să fim gazdele înalților ierarhi care au oficiat sfânta slujbă: IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei și PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Catedrala Mică rămâne unul dintre lăcașurile marcante pe cartea de vizită a județului nostru și un loc deosebit, dătător de speranță și lumină.