Maratonul Resuscitării: Ediția a II-a – Un succes răsunător la Târgu Mureș!

Stiri de citit

Duminică, 26 mai 2024, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgentă s-a desfășurat cu succes a doua ediție a Maratonului Resuscitării la Târgu Mureș, organizat în colaborare cu Fundația pentru SMURD și UPU SMURD Târgu Mureș. Evenimentul a avut loc în cadrul Centrului Comercial Shopping City, unde peste o mie de participanți au învățat noțiuni esențiale de prim ajutor în situații de urgență.

Scopul principal al Maratonului Resuscitării a fost de a crește gradul de conștientizare a populației cu privire la importanța acordării primului ajutor în caz de urgență medicală. Prin participarea activă și implicarea totală a publicului, s-a demonstrat încă o dată dorința comunității mureșene de a se implica activ în propria siguranță și în salvarea de vieți.

Pe lângă instruirea de prim ajutor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș a pregătit o serie de atracții suplimentare pentru public:

Expoziție de tehnică operativă: Participanții au putut admira de aproape o parte din tehnica de intervenție.

Două demonstrații de descarcerare: pompierii au demonstrat abilitățile lor de a extrage victimele din vehicule accidentate, folosind echipamente specializate.

Aceste demonstrații au stârnit un interes major din partea publicului, oferind o perspectivă captivantă asupra muncii pompierilor și a importanței pregătirii lor pentru a face față situațiilor de urgență.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș dorește să mulțumească tuturor celor care au participat la această ediție a Maratonului Resuscitării: voluntarilor ISU cât și celor din UPU-SMURD, personalului UPU-SMURD, Shopping City Târgu Mureș, partenerilor media și, în mod special, tuturor cetățenilor care au ales să învețe cum să salveze vieți.

Împreună, putem face diferența!

Foto: CIRP+DSU

Sursa- ISU Mureș

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...