Lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș participă, în perioada 1–4 septembrie 2025, la etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, competiție desfășurată anul acesta în municipiul Bacău.
Echipa mureșeană se alătură celor mai bune formații de pompieri din țară, într-un eveniment care pune la încercare performanța, spiritul de echipă și profesionalismul salvatorilor.
„Suntem aici să demonstrăm că dedicarea, disciplina și curajul fac diferența”, au transmis reprezentanții ISU Mureș, care și-au încurajat colegii cu un mesaj de susținere și solidaritate.
Concursurile naționale reunesc anual pompieri profesioniști din toate județele și au rolul de a perfecționa deprinderile necesare intervențiilor în situații de urgență, dar și de a stimula schimbul de experiență între echipe.
Sursa: ISU Mureș
Sursa foto: ISU Mureș