Guvernul a anunțat lansarea unui program de asistență financiară în valoare de 1.900 de euro pentru cetățenii români

Stiri de citit

Ministrul Marcel Boloș a dezvăluit că în cadrul programului „România Viitorului” românii cu venituri reduse pot beneficia de un ajutor în valoare de 1.900 de euro, în special cei care nu au casele racordate la rețelele publice de apă și canalizare.

„În România Viitorului nu se mai cară apă cu găleata.

26% din populația României încă nu este conectată la rețeaua de apă-canalizare. Iar aici sunt incluși bătrâni care trebuie să scoată zilnic zeci de găleți de apa din fântână pentru gătit sau spălat.

Cu bani europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență, aducem însă firescul în casele românilor.

În acest moment este deschis la Administratia Fondului pentru Mediu apelul „Prima conectare”, a cărui alocare totală ajunge la 168 de milioane de euro, de care vor beneficia peste 80.000 de gospodării.

Ce aduce concret? Pentru fiecare locuință unde venitul pe membru de familie este mai mic de 1900 de lei lunar, Guvernul României alocă 1.900 de euro pentru lucrări de branşare şi racordare la sistemul public de apă şi canalizare.

Beneficiarii finali nu trebuie să depună documente, pentru că proiectele le fac companiile de utilităţi publice. În parteneriat cu primăriile, acestea trebuie să identifice gospodăriile care îndeplinesc condițiile și să execute apoi lucrările.

Conectăm România la reţeaua de apă

Separat de investițiile din PNRR, prin proiectele din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 aproximativ 1,8 milioane de români sprijiniți au fost conectați la rețeaua de apă-canalizare.

Mai mult, în 2021-2027 avem prin Programul Dezvoltare Durabilă fonduri pentru 6.977 kilometri de conducte noi sau optimizate.

Astfel, peste 970.000 noi persoane vor fi conectate la rețeaua de apă și 520.000 la rețeaua de canalizare”, a transmis ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, pe pagina de Facebook.

Sursa: stiripesurse.ro

Link:  https://www.stiripesurse.ro/vesti-bune-din-partea-guvernului-romanii-cu-venituri-reduse-pot-primi-un-ajutor-de-1900-de-euro_2946330.html

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...