Două persoane arestate preventiv pentru exploatarea a 6 minori prin obligare la practicarea cerşetoriei

Stiri de citit

Tribunalul Mureş a admis, joi, propunerea de arestare preventivă a două persoane cercetate pentru că ar fi exploatat, timp de şapte ani, şase minori prin obligarea la practicarea cerşetoriei, informează un comunicat de presă transmis de DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Cele două persoane fuseseră reţinute, în urmă cu o zi, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii DIICOT, după o percheziţie domiciliară într-un dosar de trafic de minori în formă continuată.

„La data de 16.11.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus reţinerea pentru 24 de ore a doi inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii trafic de minori în formă continuată (…) În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş a admis propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile. (…) În cauză s-a reţinut faptul că, timp de şapte ani, în perioada iunie 2015 – aprilie 2022, inculpaţii au exploatat prin obligarea la practicarea cerşetoriei 6 persoane vătămate minore, în prezent cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, abuzând de poziţia de autoritate exercitată în calitate de părinţi. În acest scop, inculpaţii au transportat persoanele vătămate minore din localitatea de domiciliu, situată în judeţul Mureş, în municipiul Sibiu, unde le-au obligat să apeleze la mila publicului, beneficiind de foloasele patrimoniale obţinute în urma acestei activităţi”, precizează comunicatul DIICOT.

Potrivit sursei citate, în perioada 2015 – 2022, unul dintre inculpaţi a fost sancţionat pe raza municipiului Sibiu de 165 de ori pentru apelarea în mod repetat la mila publicului, precum şi pentru faptul că şi-a îndemnat copiii minori să cerşească.

De asemenea, cel de al doilea inculpat a fost sancţionat de 30 de ori, în aceeaşi perioadă, pentru săvârşirea aceluiaşi tip de contravenţii.

„La data de 16.11.2022, organele de cercetare penală au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpaţilor, fiind găsiţi patru minori, cu vârste cuprinse între unu şi 14 ani, ce au fost preluaţi de către DGASPC Mureş. Alţi trei minori au fost preluaţi de autorităţi încă din luna octombrie 2022, după ce au fost găsiţi singuri, lipsiţi de ocrotire şi neglijaţi, nereuşindu-se identificarea niciunei persoane din familia extinsă care să îşi asume responsabilitatea îngrijirii lor”, menţionează comunicatul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Acţiunea a fost realizată împreună cu poliţişti din cadrul BCCO Târgu Mureş şi cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş.

Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală, mai precizează comunicatul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş. AGERPRES

Sursa- agerpres.ro

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...