Bărbat reținut după un control în trafic

Stiri de citit

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sovata au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat din județul Harghita, bănuit de săvârșirea a trei infracțiuni, constatate în urma unui control în trafic.

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 16.45, o patrulă din cadrul Poliției stațiunii Sovata a oprit, pe strada Praidului din stațiune, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Harghita.

În timpul activității de control, cel în cauză a prezentat polițiștilor un permis de conducere, aparent emis de autoritățile din Ungaria. În urma cercetărilor specifice derulate de polițiștii rutieri a reieșit faptul că permisul de conducere utilizat de acesta, figurează pe numele unei alte persoane.

Totodată, din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu deține permis de conducere emis de autoritățile române, pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficialeuz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore de către polițiști.

Acesta a fost condus și predat reprezentanților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.

Cercetările continuă în cauză în vederea documentării întregii activități infracționale.

Articolul precedent
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel: Instituțiile publice trebuie să fie mai curajoase în atragerea banilor europeni pentru a crește calitatea vieții mureșenilor
Articolul următor
Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...