„În cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de două cadre medicale, în două dosare penale distincte. În fapt, activitatea infracţională a primului asistent medical, care îşi desfăşura activitatea la centrul de vaccinare al SVSU Bistriţa, a constat în faptul că, în perioada decembrie 2021 – aprilie 2022, ar fi primit aproximativ 500 de lei pentru fiecare persoană vaccinată fictiv, respectiv fără inocularea serului. Referitor la cel de-al doilea asistent medical, care îşi desfăşura activitatea în cadrul aceluiaşi centru, au fost reţinute un număr de trei acte materiale, în perioada februarie 2022 – aprilie 2022.
Astfel, cei doi au pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani cu titlu de mită, de la persoane interesate de obţinerea frauduloasă a certificatului de vaccinare, după care au procedat la implementarea în baza de date (R.E.N.V.) de date neconforme cu realitatea, prin care s-a atestat vaccinarea persoanelor respective”, se precizează în comunicatul de presă.
Vineri, 8 aprilie, procurorul de caz a dispus reţinerea celor doi asistenţi medicali pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi fals informatic.