28 septembrie: Demolare prin implozie la Azomureș

Stiri de citit

Unul dintre cele trei turnuri de răcire a apei de pe platforma S.C. Azomureș S.A. va fi demolat în 28 septembrie, ora programată a imploziei fiind 17.45. Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Târgu Mureș a stabilit în cursul zilei de luni planul de măsuri care va fi implementat.

Astfel, în data de 28 septembrie, interval orar 17.30 – 18.15 sau în funcție de situație, se restricționează:

  • circulația auto, inclusiv transportul în comun în zona Combinatului Azomureș, pe drumul E60 de la sensul giratoriu METRO – str. Gheorghe Doja până în comuna Cristești;
  • circulația pietonală în zona Combinatului;
  • se interzice alimentarea auto în stațiile de carburanți din vecinătatea Combinatului;
  • circulația pe calea ferată pe tronsonul Stația Târgu Mureș Sud – Stația Târgu Mureș;
  • circulația auto și pietonală dar și staționarea auto în incinta Promenada Mall, zona de magazine Leroy Merlin;
  • c
  • irculația salariaților și a clienților din complexele comerciale Promenada Mall, Leroy Merlin, Decathlon, dar și a celor aflați în stațiile de carburanți;
  • Potrivit planului de măsuri, pe durata operațiunii reprezentanți ai serviciilor de urgență, ai forțelor de ordine, ai autorităților locale și, nu în ultimul rând, cei ai rețelelor de utilități publice: apă, gaze naturale, energie electrică vor fi prezenți la fața locului, pentru a gestiona eventualele situații neprevăzute.

Sursa- Primăria Târgu Mureș

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...