Miercuri, 13 Iulie, ora 08:40.
După o noapte petrecută în podul călduros al unei clădiri, a vrut să coboare și să-și înceapă activitățile zilnice.
Era prea sus, prea abrupt și ea prea mică pentru a ajunge la sol.
A decis sa anunțe cetățenii și să ceară ajutor.
Zis și făcut.
Un echipaj de pompieri cu o scară culisabilă i-a îndeplinit dorința.
La aterizarea pe sol, le-a mulțumit frumos și și-a continuat activitățile plănuite.
Sfârșit.
Pare o scurtă poveste dintr-o carte pentru copii, dar nu este. Așa și-au început tura de serviciu colegii noștri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târnăveni.
Le mulțumim pentru răspunsul prompt de care dau dovadă continuu, indiferent de context!
Felicitări cetățenilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă!
ISU Mureș
