În ziua dedicată Sfântului Apostol Andrei, credincioșii români celebrează cu recunoștință creștinarea neamului nostru.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare pe 30 noiembrie în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.
Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul.
În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii arată că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire.
Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea.
Noaptea Sfântului Andrei este marcată de obiceiuri, tradiţii, superstiţii de sorginte precreştină, vizând apariţia strigoilor, farmece şi ghicirea ursitului, dar şi protecţia oamenilor, a locuinţelor şi a animalelor.
În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru practici de prospectare a viitorului.
„Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo şi care, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.
Sursa: stiripesurse.ro
Sursa foto: Ziarul Tecucean