ACȚIUNI DE VERIFICARE ÎN CONTEXT COVID-19, DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII MUREȘENI

Stiri de citit

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au avut drept obiective prevenirea și informarea cetățenilor cu privire la  pericolul la care se expun în cazul nerespectării măsurilor legale în vigoare.

Acestea au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și portul măștii de protecție, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Altfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 115 societăți comerciale, aproximativ 2750 de locații de interes, peste 160 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 4.870 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr.55/2020, în valoare totală de 2.500 de lei, dintre care 32 ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, 7 ca urmare a nerespectării interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 2 ca urmare a nerespectării măsurilor privind carantina/izolarea.

Totodată, au fost organizate 40 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost angrenați peste 135 de polițiști.

Poliţiştii mureșeni vor continua acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...