2.6 C
Mureş
joi, 16 octombrie, 2025

Prefectul Județului Mureș, Ciprian Dobre, dezbate Cu Asociațiile Agricole măsurile de soluționare a protestelor în Sectorul Zootehnic

Stiri de citit

Prefectului județului Mureș, Ciprian Dobre, s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor crescătorilor de animale și cultivatorilor agricoli din județul Mureș, principala temă a discuțiilor fiind reprezentată de acțiunile de protest care au loc pe teritoriul județului.

Au fost purtate discuții despre problemele generale care au generat nemulțumirea fermierilor mureșeni și despre faptul că revendicările punctuale vor fi prezentate și negociate astăzi la nivel național, în discuțiile care au loc cu reprezentanții Guvernului României.

„Am terminat prima rundă de discuții cu reprezentanții fermierilor mureșeni, care nu își asumă protestul care are loc acum (15.01.2024, ora 12:30) în centrul municipiului Târgu Mureș și am discutat despre chestiunile generale care au atras nemulțumirea fermierilor, despre revendicările lor pe care le vor prezenta și negocia azi la Guvern. În ceea ce ne privește, ne manifestăm toată disponibilitatea pentru dialog și pentru înțelegerea problemelor pe care fermierii din județul Mureș le au. Vom continua să avem întâlniri cu toți cei care doresc să discute cu Instituția Prefectului, atât azi, cât și în următoarele zile. Ceea ce trebuie înțeles este faptul că Instituția Prefectului are disponibilitate totală spre dialog și va fi un punct de echilibru între ceea ce se solicită de către fermieri și Guvernul României. Pentru protestele spontane organizate în jurul Târgu Mureșului mesajul meu este și va fi întotdeauna un îndemn la echilibru.” a declarat prefectul Ciprian Dobre la finalul întâlnirii.

Sursa- Instituția Prefectului – Județul Mureș

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș aprobă modificarea bugetului județului pe 2025

În cadrul ședinței extraordinare, Consiliul Județean Mureș a aprobat rectificarea bugetului județului pentru anul 2025. În urma rectificării bugetului de...