În această vară au fost făcute reparații ample și reabilitări la școlile și liceele din oraș. S-au înlocuit sistemele electrice cu unele noi și performante, s-au înlocuit ferestrele și ușile deteriorate, au fost puse centrale noi de încălzire, sistemul de apă – canalizare a fost verificat și schimbat acolo unde era cazul și s-au zugrăvit proaspăt sălile de clase, holurile și grupurile sanitare.
Multe din unitățile de învățământ au beneficiat de asfaltarea proaspătă a curților școlii precum și de dotarea cu echipamente noi necesare în atelierele de profil, mobilier școlar nou și table inteligente în sălile de clasă.
Toate fondurile necesare pentru aceste reparații au fost alocate de la bugetul local și din fonduri europene.
Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai”, Liceului Tehnologic ”Electromureș”, Școala Gimnazială Dr. Bernády György, Școala Gimnazială “Mihai Viteazul”, Liceul Vocațional de Artă și Școala Gimnazială ,,Serafim Duicu” își așteaptă elevii.



