Gliga Dumitrița: Misiunea de observare a procesului electoral cu ocazia alegerilor prezidențiale din Muntenegru, în imagini

Stiri de citit

„Misiunea de observare a procesului electoral cu ocazia alegerilor prezidențiale din Muntenegru, în imagini

Am participat din partea Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei, alături de reprezentanți din Italia și Palestina, în localități diferite, pentru a observa procesul de votare și de numărare a voturilor.

În ziua precedentă alegerilor am avut o întrevedere cu domnul Dragan Krapović, președintele Delegației Muntenegrului la Adunare, pentru a fi informați cu privire la demersurile premergătoare alegerilor prezidențiale și pentru a ne familiariza cu sistemul electoral muntenegrean, cu procedurile de implementat în ziua alegerilor, cu procesul de nominalizare a candidaților și soluționarea eventualelor contestații.

În urma rezultatelor preliminare din primul tur, niciun candidat aflat pe listele electorale nu a reușit să obțină peste 50% din totalul voturilor necesare pentru a fi ales în funcția de Președinte, urmând ca un al doilea tur de scrutin să fie organizat între actualul președinte al Muntenegrului, dl Milo Djukanovic, și dl Jakov Milatovic, fost ministru al Dezvoltării economice (candidați situați pe primele două locuri în urma numărărtorii voturilor).”, a transmis Gliga Dumitrița, deputat de Mureș.

https://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa…

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...