Dumitrița Gliga: Am întâlnit oameni deosebiți și am petrecut momente plăcute la Clubul Pensionarilor ”Frăția”

Stiri de citit

Dumitrița Gliga, deputat PSD de Mureș, a participat la expoziția organizată în cinstea antrenorilor, arbitrilor și sportivilor care au făcut cinste Reghinului.

„Am întâlnit oameni deosebiți și am petrecut momente plăcute la Clubul Pensionarilor ”Frăția”, la expoziția organizată în cinstea antrenorilor, arbitrilor și sportivilor care au făcut cinste Reghinului. S-au depănat amintiri și s-au retrăit emoțiile unor momente imortalizate în imagini.

Președintele Asociației ”Frăția” Reghin, dl Vian Bonț, a inaugurat o expoziție cu materiale din arhiva personală – fotografii, diplome, extrase din publicații, adunate timp de 50 de ani.

A fost o plăcere, de asemenea, discuția constructivă cu dl Iuliu Hajnal, una dintre personalitățile care a onorat cu prezența, veteran al echipei de fotbal ASA, din vremea de glorie.

Deși evenimentul a reunit personalități din lumea sportului din ramuri diferite, a existat un numitor comun, un element unic, care-i leagă pe toți sportivii din toate locurile și toate timpurile: lupta în competiții și fascinația performanței.”, a transmis Gliga Dumitrița.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...