Cine sunt cei trei parlamentari care s-au abţinut la votul de ratificare a aderării Finlandei şi Suediei la NATO

Stiri de citit

Camera Deputaţilor a dat un vot covârşitor în favoarea adoptării protocolului de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO, însă au fost înregistrate, în mod suprinzător, şi trei abţineri.

Deputaţii nu s-au înghesuit să fie prezenţi sau online la sesiunea extrordinară în care s-au votat protocoalele de aderare ale Suediei şi Finlandei la NATO. Din cei 329 de deputaţi, doar 230 de aleşi au votat. 

Pe lângă cele 227 de voturi „pentru” au fost şi trei abţineri. „Adevărul” a consultat lista votului electronic şi a identificat deputaţii care s-au abţinut.

În primul rând, e vorba de Dumitru Coarnă, fost deputat PSD, dar afară din partid după ce a mers într-o vizită oficială la Ambasada Rusiei la Bucureşti, pentru a discuta despre necesitatea încheierii unei păci de către Ucraina cu regimul condus de Vladimir Putin. 

Al doilea parlamentar este Francisc Tobă, dat afară din AUR, iar acum membru al Alianţei pentru Patrie, formaţiune care îl are drept imagine pe Liviu Dragnea. 

Cel de-al treilea este Nicolae Giugea, fost parlamentar liberal, acum deputat în Forţa Dreptei.

Sursa- m.adevaru.ro

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...