Bărbat ARESTAT PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE

Stiri de citit

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Luduș au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 29 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.

În fapt, cel în cauză, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit pentru control la data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 20.40 pe strada Policlinicii din Luduș, iar în urma testării sale cu aparatele din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise.

Menționăm că aceasta nu constituie probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală în scopul prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

La data de 8 aprilie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus reținerea sa, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Acesta a fost condus sub escortă și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă în vederea executării măsurii.

În cursul acestei zile, 9 aprilie a.c., Judecătoria Luduș a emis pe numele său mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale, sub supravegherea unității de parchet competente.

Sursa- IPJ Mureș

Sursa foto- digi24.ro

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...