TAS pronunță decizia finală: Suma excepțională pe care Simona Halep o va primi de la ITIA

Stiri de citit

Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a obținut o victorie crucială după ce a câștigat procesul împotriva ITIA, care a suspendat-o inițial pentru dopaj.

Imediat după ce s-a aflat decizia, avocatul sportivei, Bogdan Stoica, a avut o intervenție telefonică la Digi Sport Special, în cadrul căreia a dezvăluit suma pe care clienta sa va trebui să o primească din partea celor de la ITIA. 

„Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de ‘contribuție la efortul de apărare al Simonei'”, a precizat reprezentantul legal al Simonei. 

Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022 (n.r. când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat), românca poate juca din nou tenis, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023. 

Audierile de la TAS au avut loc în perioada 7-9 februarie, iar cei trei judecători care s-au ocupat de proces au fost Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania).

Inițial, Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, substanță interzisă, iar ulterior cei de la ITIA au găsit nereguli și în pașaportul biologic al româncei.

Ultimul meci oficial al său a fost pe 29 august 2022, în runda inaugurală de la US Open, contra Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6. 

Sursa: https://www.digisport.ro/tenis/tas-a-decis-cati-bani-va-primi-simona-halep-de-la-itia-dupa-ce-a-castigat-procesul-de-dopaj-2853807

Sursa foto: Digi24.ro

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...