ACCIDENT RUTIER, CU 4 VICTIME, ÎN AFARA LOCALITĂȚII SIGHIȘOARA

Stiri de citit

La data de 30 noiembrie 2023, în jurul orei 20:00, pe DN13 E60 în afara localității Sighișoara, a avut loc un accident rutier între două autoturisme și un autotren conduse de o tânără, de 20 de ani, din Apold și doi bărbați, de 39 și 40 de ani, din Sighișoara și Bihor.

De asemenea, urmare a incidentului, a rezultat rănirea conducătorilor autoturismelor, precum și a doi pasageri, respectiv a unei femei, de 38 de ani, din Sighișoara, aflată în autoturismul condus de șoferul de 39 de ani și a unei tinere, de 15 ani, din Sighișoara, aflată în autoturismul condus de tânăra de 20 de ani.Victimele au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.

Sursa- IPJ Mureș

Sursa foto- Info Mureș

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...