La începutul acestei săptămâni, cunoscută în ortodoxism ca fiind Săptămâna Patimilor, ISU Mureș a decis să se alăture primei ediții a campaniei „Donează sânge, fii erou!”, organizată la Centrul Regional pentru Transfuzii Sanguine Mureș, de către Asociația Zâmbete la Unison Mureș.
„A fost o intervenție mai aparte, dar suntem convinși de faptul că acest gest a contribuit sau va contribui mai repede sau mai târziu la salvarea unei vieți.
Mulțumim, Asociația Zâmbete la Unison pentru invitație și pentru această activitate prin care v-ați alăturat cot la cot cu salvatorii din teren, în misiunea de sprijin a celor aflați în nevoie!”, a transmis ISU Mureș.