Camerele de supraveghere, montate de către cei de la grădina zoologică, au surprins nu mai puțin de 5 animale care se plimbă nestingherite. Așa că deocamdată s-au montat indicatoare.
Aproape că nu a trecut o noapte, în ultimele două luni, fără că urșii să ajungă pe aleile Platoului Cornești, una dintre cele mai populare zone de agrement din Târgu Mureș.
Camerele de supraveghere arată cum animalele se plimbă fără nici o frică printre piste de alergare și zone de joacă pentru copii. Ultimele imagini au fost surprinse chiar luni seară, puțin după ora 20.
Primăria a montat și capcane pentru a prinde urșii, însă fără succes. Așa că în zonă au fost montate indicatoare care îi avertizează pe oameni de pericol.
Szantho Janos, director ZOO Târgu Mureș: „Poate să fie periculos, e un urs sălbatic, el trebuie să fie în pădure și nu aici. Sunt 3,4 sau 5 urși diferiți, noi nu putem lua măsuri, ce putem face să anunțăm publicul cine aleargă pe platoul Cornești, am pus tăblițe”.
Veterinarii spun că tranchilizarea urșilor nu poate fi o soluție în acest caz.