Incendiu la un spital suport COVID din Ploieşti. Bilanţ: Cel puţin două persoane decedate. Pacienţii sunt transferaţi către alte unităţi medicale

Stiri de citit

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la spitalul suport COVID Movila Vulpii din Ploiesti.

Doi pacienţi au decedat, iar alţi 16 au fost evacuaţi.

UPDATE: A început transferul pacienţilor către alte unităţi medicale.

O angajată a spitalului, care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, este transferată la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

  • Situaţia pacienţilor transferaţi: Cei 15 pacienţi transferaţi din secţia exterioară sunt, în acest moment, în stare stabilă şi au rămas internaţi în unitatea sanitară unde primesc asistenţă medicală de specialitate. Unul dintre pacienţi se află internat în secţia ATI, iar ceilalţi 14 într-o secţie medicală COVID-19, transmit reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
  • Starea cadrului medical: asistenta a fost transferată în această dimineaţă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti se află, în prezent, în evaluare medicală, are arsuri pe o suprafaţă de aproximativ 20% din suprafaţa corporală şi a solicitat să nu fie transmise public alte informaţii despre starea sa de sănătate, mai transmite instituţia.
  • Situaţia controalelor: La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Inspecţia Sanitară de Stat a efectuat acţiuni de verificare în ultimii doi ani, în conformitate cu competenţele deţinute.
  • Situaţia amenzilor: În anul 2020, au fost aplicate 10 amenzi în valoare de 65.000  lei, din care pentru Sectia de Boli Infecţioase – laborator analize medicale a fost aplicată o amendă  de 3.000 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor medicale.
În cadrul controlului efectuat în luna august 2021 de către inspectorii sanitari, unitatea sanitară ploieşteană a fost amendată cu suma de 20.800 lei pentru deficienţe legate de procesul de dezinfecţie şi de aplicarea  protocoalelor privind dezinfecţia şi curăţenia. La secţia exterioară nu au existat deficienţe constatate în acest an.
  • Spitalul nu are autorizaţie la incendiu.

UPDATE 9:10 Prefectura Prahova, transmite, printr-un comunicat de presă că spitalul fusese renovat, iar instalaţia electrică era nouă şi verificată. „În urma incidentului înregistrat, în această dimineaţă, la Secţia de Boli Infecţioase „Movila“ a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJUP), vă aducem la cunoştinţă faptul că aici au fost realizate lucrări de renovare, instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar rampele de Oxigen au fost montate anul trecut, înainte de declanşarea celui de-al treilea val pandemic”.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...