Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.
Din data de 24 martie a.c, până în dimineața zilei de azi, 27 martie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „HOREA” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 198 situații de urgență, după cum urmează – 6 incendii, 4 accidente rutiere, o misiune pirotehnică, 6 alte situații de urgență și 181 misiuni medicale SMURD.
De asemenea, în această perioadă s-au executat 12 misiuni de recunoaștere, 11 activități de informare preventivă și un control la un obiectiv din zona de competență.
Dintre cele mai relevante misiuni ale echipajelor operative, amintim:
- Vineri, 24 martie, în jurul orei 14:30, echipa pirotehnică din cadrul ISU Mureș a intervenit în localitatea Stânceni, pentru identificarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a unei muniții găsite în apropierea carosabilului DN 15. În urma acțiunii echipajului pirotehnic s-a identificat o bombă aruncător de calibru 82 mm, ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță de specialiștii prezenți la fața locului.
- În nopatea zilei de 25 martie, în jurul orei 01:00, pompierii Detașamentului Reghin, împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Fărăgău, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu ce a cuprins o locuință din localitatea Tonciu. La fața locului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, după sosirea acestora la fața locului constatându-se faptul că incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, în interiorul locuinței și la nivelul acoperișului. S-a intervenit pentru limitarea și lichidarea incendiului care a afectat o suprafață de circa 105 mp. Nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
- În aceeași noapte, în jurul orei 03:30, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au intervenit în localitatea Corunca, în urma producerii unui accident rutier. În accident a fost implicat un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă intrând într-un stâlp de electricitate de pe același sens de mers. În urma evenimentului o victimă de sex masculin, în vârstă de 23 de ani, a fost evaluată de echipajul medical și a fost transportată la spital cu răni minore. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor.
- În dimineața zilei de 25 martie, în jurul orei 08:30, pompierii Detașamentului Sighișoara au intervenit cu o autospecială de stingere și un autocamion de intervenție, pentru stingerea unui incendiu produs la nivelul unei case de locuit din localitatea Apold, strada Principală. La sosirea forțelor la fața locului incendiul se manifesta mocnit la acoperișul camerei centralei termice și al unei anexe aflate în proximitate, în urma producerii acestuia fiind afectată o suprafață totală de aproximativ 45 mp. Nu s-au identificat victime surprinse de incendiu.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind jarul/scântei din aparatul de încălzire.
- Duminică, 26 martie, în jurul orei 14:00, două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Ungheni, strada Bercului. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 80 mp la nivelul acoperișului locuinței și în interiorul acesteia. Nu s-au înregistrat victime suprinse de incendiu.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de elementele combustibile.
- În această noapte, în jurul orei 00:15, pompierii Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină în localitatea Nazna, în urma producerii unui accident rutier între două autoturisme. La locul accidentului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD – C1 – Terapie Intensivă Mobilă și B2, precum și un echipaj medical SAJ, la sosirea echipajelor constatându-se faptul că în urma impactului frontal între cele două autoturisme au rezultat 5 victime. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea a două victime de sex masculin și feminin care au rămas blocate în unul dintre autoturisme. Acestea au fost preluate, odată cu alte două victime de sex masculin implicate în accident care au suferit leziuni, de echipajele medicale și transportate la UPU Târgu Mureș pentru îngrijiri suplimentare. Din nefericire, medicul a declarat decesul pentru o victimă care a fost proiectată în afara autoturismului suferind leziuni incompatibile cu viața. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor. Circulația a fost blocată pe toată durata intervenției.
- Tot în această noapte, în jurul orei 02:30, pompierii Detașamentului Târgu Mureș au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă în urma producerii unui accident rutier în localitatea Band, pe strada Căpușului. În accident a fost implicat un autotren care transporta păsări, răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul autotrenului a fost evaluat medical de către echipajul SAJ prezent la fața locului și nu a necesitat transportul la spital. S-au asigurat măsurile specifice prevenirii incendiilor.