Tineri din Târgu Mureș reținuți într-un dosar penal de furt calificat

Stiri de citit

La data de 11 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș – Biroul de Investigații Criminale au identificat și reținut pentru 24 de ore doi tineri, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 10 martie a.c., în jurul orei 20.40, Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe strada Transilvania din municipiu a avut loc un furt.

În urma investigațiilor și a activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat la data de 11 martie a.c., doi tineri, de 23 și 16 ani, ambii din municipiul Târgu Mureș, bănuiți de comiterea faptei.

Din cercetări a reieșit faptul că la data de 10 martie a.c., cei în cauză ar fi pătruns prin efracție în interiorul a două dependințe aparținând unei asociații de proprietari din Târgu Mureș, de unde au sustras mai multe aparate electronice, în valoare de aproximativ 700 de lei.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial de către polițiști

Ulterior identificării, în baza probatoriului administrat, față de cei doi tineri a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.

Cercetările continuă în cauză, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...