„Ieri, 15 februarie, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, colegii noștri din cadrul Detașamentului Reghin au dat curs invitației Grădiniței cu program prelungit Nr. 1 din municipiul Reghin și au fost alături de cei mici printr-un scurt moment de lectură.
Micii preșcolari au fost impresionați atât de prezența colegilor noștri la ora de lectură, dar și de oportunitatea de afla mai multe detalii despre rolul pompierilor în comunitate, despre modul în care acționează și despre modalitatea în care pot păși încă de mici pe urmele salvatorilor.
Mulțumim personalului didactic pentru invitație și le mulțumim și celor mici pentru receptivitatea de care au dat dovadă, cu ajutorul căreia au putut înțelege azi, chiar de la colegii noștri pompieri, cât de importantă este educația, sfatul părinților și al cadrelor didactice și mai ales LECTURA!”, a transmis ISU Mureș.