Peste 300 de membri de la majoritatea cluburilor de Kangoo Jumps din ţară au participat, sâmbătă, la evenimentul „Euforie pe ghete by Adina Inţa”, organizat la Reghin cu scopul popularizării studiului unic în lume „KapooKneeS”, referitor la sănătatea genunchiului şi recuperarea medicală prin practicarea Kangoo Jumps, care demarează în această lună şi care va fi realizat de medici şi instructori din România.
„Astăzi este ediţia a II-a a evenimentului „Euforie pe ghete by Adina Inţa” de la Reghin şi le mulţumesc colegelor mele de la Asociaţia Kangoo Club Reghin, Adina Inţa şi Crina Laszlo pentru această provocare. (…) Sportul Kangoo Jumps a fost inventat pentru reabilitare de un doctor canadian, iar în urmă cu 15 ani am început să facem programe pe ghete şi în România. (…) În urmă cu trei ani, am făcut studiu la Oradea, cu 100 de persoane, pentru a demonstra efectele benefice pe care le are Kangoo Jumps asupra articulaţiilor. Ne-au ieşit nişte rezultate fantastice şi de aceea dăm startul la un studiu mult mai amplu, în octombrie, în mai multe oraşe din ţară, cu instructori care au terminat kinetoterapie şi sport. O să avem programe medicale cu cinci medici kinetoterapeuţi, ortopezi, diabetologi, imunologi. Este un program în care toţi cei care au probleme de sănătate pot să intre, probleme cu spatele, genunchii, obezitate, boli cardiovasculare, diabet, orice fel de afecţiuni. Avem nişte programe foarte frumoase şi împreună cu medicii, pentru că fiecare participant va fi controlat şi va fi monitorizat de medici. Avem un program de 9 luni la care încă se mai primesc înscrieri, vor fi câte 100 de persoane în 16 oraşe”, a declarat trainerul internaţional Kinga Sebestyén, preşedinta Kangoo Jumps România.
Sursa- agerpres.ro