Bitcoin a coborât sub 25.000 de dolari, cel mai scăzut preț de după decembrie 2020

Stiri de citit

Bitcoin a scăzut cu peste 10% în ultimele 24 de ore, coborând sub 25.000 de dolari pe unitate. Trendul negativ mai susținut a început la sfârșitul săptămânii trecute și s-a menținut peste weekend, informează Coindesk.com

Nivelul actual de sub 25.000 de dolari n-a mai fost atins de Bitcoin din decembrie 2020. În prezent, valoarea de piață a tuturor unităților Bitcoin aflate în circulație este aproximativ 470 de milioane de dolari.

Cea mai recentă dată când Bitcoin a crescut puternic a fost pe 4 mai, când a încheiat ziua la aproape 40.000 de dolari, după ce autoritățile americane au anunțat că vor lupta împotriva inflației fără să crească ratele dobânzilor.

Bitcoin a rămas într-un interval destul de restrâns în ultimele săptămâni, mișcându-se între 36.000 și 42.000 de dolari pe unitate.

Volatilitatea crescută a pieței criptomonedelor a fost atribuită inflației în creștere, crizelor geopolitice și îngrijorărilor privind politica monetară a SUA.

Bitcoin a început 2022 la un nivel destul de ridicat, după ce a atins în noiembrie 2021 un maxim istoric de 68.000 de dolari pe unitate.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...