”La data de 16 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, cu sprijinul colegilor din cadrul Poliției orașului Sărmașu, precum și ai Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, au pus în executare trei mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru distrugere. În fapt, din cercetări a reieşit că, la data de 11 ianuarie, mai multe persoane ar fi provocat distrugeri, prin incendiere, unui autoturism aparţinând unui bărbat din Sărmaşu. În urma acţiunilor întreprinse, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate şi depistate, iar faţă de trei dintre acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Potrivit sursei citate, luni, 17 ianuarie, aceştia au fost prezentaţi instanţei, care a dispus arestarea preventivă a celor trei pentru 30 de zile.
”Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș”, mai menționează sursa citată.