Discuţiile privind preluarea Azomureş de către Romgaz sunt avansate

Stiri de citit

Romgaz a transmis o ofertă acționarilor Azomureș pentru preluarea combinatului, iar discuțiile sunt într-un stadiu avansat, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian-Silviu Bușoi, potrivit Agerpres.

Romgaz a transmis o ofertă acționarilor Azomureș pentru preluarea combinatului, iar discuțiile sunt avansate, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian-Silviu Bușoi, potrivit Agerpres.

„Există o decizie de principiu a Guvernului României – și aici Ministerul Energiei susține puternic ca o companie a statului român, parțial listată la Bursă, care trebuie să țină cont de toate aceste lucruri, Romgaz, să preia Azomureș. Există niște discuții avansate, există chiar o ofertă clară, concretă, făcută acționarilor de la Azomureș. Nu pot să intru foarte mult în detalii, pentru că sunt chestiuni confidențiale”, a menționat Cristian-Silviu Bușoi la evenimentul Focus on AgriBusiness 2026.

El a fost întrebat dacă preluarea Azomureș de către Romgaz ar putea contribui la obținerea unor fertilizatori la prețuri mai competitive pentru agricultura românească.

„Romgaz nu este doar o companie în care statul este acționar majoritar, ci o companie care trebuie să țină cont și de regulile Bursei și de regulile guvernanței corporatiste. Prețurile la gaz și la îngrășăminte se aliniază la prețurile europene și internaționale, suntem totuși într-o piață globalizată. Cel puțin în ceea ce privește securitatea aprovizionării, aici lucrurile pot fi mai sigure dacă statul român, printr-o companie în care deține controlul majoritar, va putea să dezvolte o companie strategică, cum este Azomureș”, a mai spus secretarul de stat.

Potrivit acestuia, o creștere a producției ar putea duce la o reglare a pieței.

„Odată ce avem o creștere a producției, o abundență, ar trebui să avem și o reglare a prețului”, a afirmat Bușoi.

El a subliniat că piața rămâne una liberă și influențată de nivelurile internaționale.

„Vorbim de o companie și de o piață liberă. Așteptarea ar fi ca prețul să fie unul mai competitiv, mai ușor de suportat de către agricultori, dar nu poate fi unul foarte diferit față de prețul internațional. Cel puțin teoretic, Azomureș poate vinde îngrășămintele pe piața internațională la prețul de acolo. Evident că, dacă are niște contracte ferme, prin medierea statului român, se poate ajunge la o soluție de echilibru, dar și pentru gazele naturale folosite pentru producția de electricitate, pentru încălzire. Acolo avem încă preț reglementat pentru populație, cel puțin până anul viitor”, a mai spus Bușoi.

Totodată, oficialul a arătat că România continuă discuțiile cu Comisia Europeană privind mecanismele de preț reglementat.

„Suntem într-o continuă dispută cu Comisia, pentru că nu prea văd cu ochi buni aceste prețuri reglementate la energie. Dar în noul context, lucrurile sunt mai ușoare. Și mă uit și către HENRO, către asociațiile de profil. Ideea ar fi că ar trebui să avem prețuri mai bune, care să ne țină competitivi și în agricultură, și în industrie, și în producția de electricitate, și în încălzire. Dar ele nu pot fi mult diferite față de prețul internațional”, a afirmat secretarul de stat.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: digi24.ro

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...