AEP declară nefondate acuzațiile privind fraudarea alegerilor prezidențiale

Stiri de citit

Autoritatea Electorală Permanentă respinge categoric acuzațiile de fraudă electorală lansate online de George Simion, calificându-le drept „complet false, nefondate și menite să dezinformeze opinia publică”

Într-un comunicat, oficialii subliniază că alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat „într-un climat de integritate, corectitudine și transparență”, iar sistemele informatice utilizate au respectat toate standardele de securitate.

„Implementarea soluției tehnice de blockchain a făcut imposibilă apariția ingerințelor de orice fel în fluxul de date”, precizează AEP, referindu-se la tehnologia folosită pentru a asigura integritatea rezultatelor.

Instituția menționează că nu s-au înregistrat sesizări privind incidente care ar fi putut afecta rezultatul scrutinului, iar observatorii internaționali prezenți în secțiile de votare din țară și străinătate nu au raportat nereguli semnificative.

AEP atrage atenția că răspândirea informațiilor false are „doar obiectivul de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile statului”, în contextul unui „climat informațional dominat de tehnici și tactici care vizează propagarea dezinformărilor”.

Link: https://www.stiripesurse.ro/aep-respinge-acuzatiile-privind-fraudarea-alegerilor-prezidentiale_3693276.html

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă

Publicitate
Ultimele stiri

Târgu Mureș: continuă colectarea deșeurilor voluminoase, textile și periculoase. Containerele ajung în cartierul Tudor

Campania de colectare a deșeurilor voluminoase, textile și periculoase continuă în Târgu Mureș până la 31 august 2026. Locuitorii...