VREMEA REA PUNE STĂPÂNIRE PE ROMÂNIA. ANM A EMIS MAI MULTE CODURI GALBENE

Stiri de citit

Meteorologii au emis, luni, o informare de ploi, ninsori și polei, dar și trei Coduri galbene. Alertele anunță ninsori, ploi și polei în 5 județe până marți dimineață, anunță Mediafax.

În intervalul luni ora 10:00 – marți ora 8:00 este în vigoare o informare meteo de precipitații moderate cantitativ și polei, în cea mai mare parte a țării, local moderate cantitativ.

În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului.

O alertă Cod galben anunță, luni între orele 10:00 – 22:00, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 de metri, ninsori și un strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

O altă alertă, tot Cod galben, anunță că, de luni ora 13:00 până marți ora 8:00, pentru cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.

Ultima avertizare Cod galben, în vigoare de luni ora 17:00 – marți ora 8:00, în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și în cea mai mare parte a județului Tulcea precipitații slabe sub formă de ploaie și lapoviță, care local vor determina depuneri de polei.

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...