Nicolae Ciucă, desemnat candidat la Președinție de către Consiliul Național al PNL

Stiri de citit

Consiliul Național al PNL, reunit duminică la Parlament, a validat prin vot unanim candidatura lui Nicolae Ciucă pentru Palatul Cotroceni, în cadrul unei ședințe în care liderii liberali au criticat PSD, USR și alți candidați prezidențiali.

Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, candidatura lui Nicolae Ciucă la Preşedinţia României, informează Agerpres.

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunţat ca decizia a fost luată în unanimitate.

„De astăzi înainte, toată suflarea liberală, cu susţinere puternică, prin mobilizare exemplară, disciplină şi unitate în jurul candidatului, domnul Nicolae Ciucă. Avem un singur obiectiv: victoria în alegeri, victoria Partidului Naţional Liberal. Pentru România, cu Nicolae Ciucă, viitorul preşedinte al României”, a spus Bode.

Nicolae Ciucă a afirmat că este onorat pentru încredere.

„Vă mulţumesc foarte mult, sunt onorat pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o astăzi. Şi sunt convins că acest vot de încredere reprezintă un angajament al dumneavoastră, alături de mine, să ducem mai departe tradiţia şi blazonul Partidului Naţional Liberal”, a fost prima reacţie a lui Nicolae Ciucă.

Sursa: https://www.bursa.ro/consiliul-national-al-pnl-l-a-desemnat-in-unanimitate-pe-nicolae-ciuca-candidat-la-presedintia-romaniei-66784353

Sursa foto: Partidul Național Liberal   (facebook)

Publicitate
Ultimele stiri

Consiliul Județean Mureș a semnat contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureș

Un nou sens giratoriu va fi construit la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, după ce Consiliul Județean Mureș a...